×

Politică de Confidențialitate


Generalități


Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu

caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în

prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul

Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25

mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile

Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor

fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor

operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu

caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică,

inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau

identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi

identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume,

un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente

specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate

asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace

automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau

modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la

dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.


Identitatea operatorului


Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de "operator" ca fiind

persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu

altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care

prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este Gs Enterprise Solution Srl, cu

sediul în Strada Cedrului, nr.4, Dumbravita, Timis, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului

j35/2777/2017, având CUI 37878583, reprezentată legal de Gs Enterprise Solution Srl, cu date de contact

office@personalasiatic.ro, 0744822860.


Colectarea datelor personale


Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale /

referitoare la dvs.:


Nume, prenume

Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)



Obținerea Consimțământului


Generalități


Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie

efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei

obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest

din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a

dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei

95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă

care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului

persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul

persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la

alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în

mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea

datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv

legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza

consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i

se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru

prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă

acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.


Cookies


Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul

de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici

dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe

acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea

făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.

Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să

puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul

dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă

întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor

cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite

funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu

prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura

în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin

urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a

asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru

analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în

acest document.


Fişiere jurnal de pe server


Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le

transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:

Tipul şi versiunea de browser

Sistemul de operare folosit

URL-ul paginii care a generat inițial solicitarea pentru afișarea paginii sau obiectului curent

(Referrer URL)

Numele de gazdă al computerului care accesează

Date temporale privind accesarea server-ului

Adresa IP

Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care

permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana

vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui

contract.


Formular de contact


În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele

introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și

a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra

toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în

conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail

informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate

în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:

solicitați ștergerea datelor;

revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă

scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil.

Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor,

nu sunt afectate de cele arătate mai sus.


Contactare prin e-mail, telefon


Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le

veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza

consimţământului exprimat de dumneavoastră.

Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din

cuprinsul GDPR, respectiv:

numai cu consimțământul dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR

pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală - în conformitate cu prevederile art.

6 alin. 1 lit. b) GDPR

pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare

eficientă a cererilor trimise de dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:

solicitați ștergerea datelor;

revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă

scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor

obligatorii de păstrare a datelor.


Scopul prelucrării datele colectate


O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) - Ne dorim în permanență să

vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza

anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe

acest site, vă putem invita să completați chestionare de sugestii sau altele asemenea.

Activităţi de publicitate şi promovare în mediul online. Ne puteți solicita oricând, prin mijloacele

descrise în prezentul document, să oprim prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scop de

marketing, urmând să dăm curs cererii dvs. în cel mai scurt timp posibil.

Informare periodică a utilizatorilor - Vrem să vă ținem la curent cu privire la ofertele noastre. În

acest sens, vă putem trimite orice tip de mesaj conținând informații generale și tematice,

informații cu privire la oferte sau promoții, precum și alte comunicări comerciale cum ar fi

cercetări de piață și sondaje de opinie. Pentru comunicările de acest tip, avem ca temei

consimțământul obţinut în prealabil de la dumneavoastră. Vă puteți răzgândi și retrage

consimțământul în orice moment.

Pentru apărarea intereselor noastre legitime. Pot exista situații în care vom folosi sau transmite

informații pentru a ne proteja drepturile și activitatea comercială. Acestea pot include: măsuri de

protecție a site-ului web și a utilizatorului site-ului nostru față de atacuri cibernetice; măsuri de

prevenire și detectare a tentativelor de fraudare, inclusiv transmiterea unor informații către

autoritățile publice competente; măsuri de gestionare a altor tipuri de riscuri.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului

General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de

executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia

cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care

necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).


Drepturile utilizatorilor


Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt:

Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la

restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face

obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și

de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.

Dreptul de informare - puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs.

personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la

destinatarii datelor dvs.;

Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu

date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la

următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate;

destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau

urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ;

acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter

personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ;

dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori

restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.

Dreptul la rectificare - puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;

Dreptul la ştergerea datelor - puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea

acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;

Dreptul la restricţionarea prelucrării - puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care

contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

Dreptul la portabilitatea datelor - puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni

le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să

fie transmise altui operator

Dreptul la opoziţie - vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe

interesul legitim al operatorului;

Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a

datelor - puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți

exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;

Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești - puteți depune

plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de

Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor

judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;

Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe

consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar

pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.


Obligațiile operatorului de date


Găzduire/Hosting

Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe serverele cgfcfgc. Prelucrarea

datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:

art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR - prelucrarea datelor de către cgfcfgc se realizează având la bază

consimțământul dvs., obținut ulterior unei corecte și complete informări;

art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR - prelucrarea datelor de către cgfcfgc are loc cu scopul îndeplinirii

obligațiilor contractuale asumate;

art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR - prelucrarea datelor de către cgfcfgc se realizează în scopul intereselor

legitime urmărite de operator

Indiferent de scopul pentru care are loc prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt respectate

principiile de legalitate, echitate și transparență, dar și cel potrivit căruia datele cu caracter personal

prelucrate sunt adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt

prelucrate.

Pentru mai multe informații privind prelucrarea datelor cu caracter personale de către cgfcfgc, accesați

gg

Avem un contract/o convenție/act juridic (incluzând posibilitatea de includere și agreere a clauzelor din

Termenii și Condițiile website-ului) încheiat cu cgfcfgc pentru a asigura prelucrarea datelor cu caracter

personal în conformitate cu reglementările legale în domeniu. Respectăm obligaţiile care ne incumbă

potrivit articolului 28 din GDPR, prin alegerea unui furnizor extern de servicii care oferă garanţii

suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice şi organizatorice adecvate, astfel încât

prelucrarea să respecte cerinţele prevăzute în regulament şi să asigure protecţia drepturilor

dumneavoastră.


Criptarea datelor


Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor

confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care

apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv.

Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.

Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să

genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără

întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare

din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).


Responsabilul cu protecția datelor


Nefiind aplicabile prevederile GDPR privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor

(art. 37 alin. 1 - potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un

responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:

a. prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care

acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;

b. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în

operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o

monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau

c. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în

prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date

cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10)

pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la

următoarele date:

Nume: Gs Enterprise Solution Srl

E-mail: office@personalasiatic.ro

Tel: 0744822860

Fax:

Adresă de corespondenţă: Cedrului, nr. 4


Evidențele activităților de prelucrare


Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze,

pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel,

aceste evidențe vor cuprinde următoarele informații:

numele şi datele de contact ale operatorului

scopurile prelucrării;

descrierea categoriilor de persoane vizate şi a categoriilor de date cu caracter personal;

categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal;

dacă este cazul:

transferurile de date cu caracter personal

termenele-limită preconizate pentru ştergerea diferitelor categorii de date

o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate

Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi,

cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru

drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include

categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.


Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru

drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice

adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt

necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.


Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălării securității datelor cu

caracter personal

Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter

personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter

Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la

care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc

pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.


Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor

cu caracter personal


Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter

personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice,

vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția

situațiilor în care:

au fost implementate măsuri de protecţie tehnice şi organizatorice adecvate, iar aceste măsuri au

fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu

caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin

neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;

au fost luate măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile şi libertăţile

persoanelor vizate menţionat anterior nu mai este susceptibil să se materializeze;

ar necesita un efort disproporţionat. În această situaţie, se efectuează în loc o informare publică

sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.


Social Media


Facebook Plug-ins (Like & Share Button)

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale ("plugins") gestionate de rețeaua socială facebook.com.

Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Facebook (un "f" alb pe o placă albastră sau un semn "thumbs

up") sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei "Facebook Social Plugin". Lista și aspectul pluginurilor

Facebook pot fi văzute aici: https://developers.facebook.com/docs/plugins/. În măsura în care utilizați

extensia Like, veți aprecia pagina de Facebook a site-ului nostru fără a fi nevoie să îl părăsiți. În măsura

în care utilizați extensia Share, veți distribui site-ul nostru sau un anumit conținut din cadrul acestuia pe

pagina dumneavoastră personală de Facebook, fără a fi nevoie să părăsiți site-ul.

Prin intermediul plugin-ului, Facebook primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe site-ul

nostru. În cazul în care sunteți conectat și la Facebook în același timp, Facebook poate atribui acțiunile

realizate pe pagină contului dumneavoastră și, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră

interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând click pe butonul Like sau distribuind un anumit conținut

de pe site, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Facebook și stocate

acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Facebook, există totuși posibilitatea ca rețeaua de socializare să

obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare,

cu transferul de date cu caracter personal către Facebook. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului

acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și

amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Facebook, precum și

permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității.

Dacă nu veţi dori ca Facebook să asocieze vizita dumneavoastră pe acest site cu informaţiile contului

dumneavoastră de Facebook, aveţi posibilitatea să nu vă autentificați.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection

Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că

protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic

European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC –

Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale

Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în

afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale

pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru

mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/lawtopic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Facebook foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în

acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR.

Pentru mai multe detalii, accesaţi: https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum.



Newsletter


Pentru a primi un newsletter, este necesară indicarea unei adrese de e-mail valide, alături de informaţii

specifice prin care se poate identifica titularul acestei adrese. De asemenea, este necesar

consimţământul dvs. pentru transmiterea newsletter-ului şi, de aceea, vă informăm că orice alte date cu

caracter personal vor fi colectate şi stocate doar în baza acordului dvs. Datele astfel colectate sunt

prelucrate doar în vederea transmiterii newsletter-ului şi nu vor fi transmise terţilor.

Prin urmare, vom prelucra orice date pe care le introduceți în formularul de contact numai cu

consimțământul dvs., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a GDPR.


Plugins și Tools


Youtube

Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului

web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.

Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o

conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au

fost vizitate de dumneavoastră

În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține

informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera

statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de

fraudare.

Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să

aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru

prin deconectarea de pe contul YouTube.

Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră

atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection

Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că

protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin

urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic

European (EEA – European Economic Area) ar trebui să aibă la bază Clauzele Contractuale Standard (SCC

– Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene.

Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori,

consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la:

https://policies.google.com/privacy?hl=en.


Google Maps


Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API.

Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale

Americii.

Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat

atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi

stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate

cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei

vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este

transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu

are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection

Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că

protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic

European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC –

Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale

Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în

afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale

pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru

mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/lawtopic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în

acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de

confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy


Chat Online


Platforme Chat Online

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc

într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau

teritoriu inclus (denumită în mod colectiv "Regiunea Europeană"), Whatsapp este operat de către

WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici:

https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Meta, prin

intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea

principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel

internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. - EU-U.S. Privacy Shield

Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).

Prin intermediul Whastapp se prelucrează:

date furnizate chiar de către utilizatori (cum ar fi cele legate de contul de utilizatori - numărul de

telefon, nume de profil, fotografia - conexiunile utilizatorului. În ceea ce privește mesajele

transmise, acestea nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu putut fi

trimise (spre exemplu, pentru un utilizator offline) și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de

zile înainte de a fi șterse.

date colectate în mod automat (informații privind status-ul utilizatorului “last seen status”,

preferințe ale utilizatorului stocate prin intermediul cookies, adresa IP, informații legate de

browser, unele informații legate de tranzacții și plăți - pentru termenii și condițiile privind plățile,

recomandăm să consultați https://www.whatsapp.com/legal/?eea=0#payments-in).

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este

reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea

prelucrării.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection

Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că

protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic

European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC –

Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale

Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în

afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale

pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru

mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/lawtopic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în

acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici

https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations


Concluzie


Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu

prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte

prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte

dispoziţii legale naţionale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm

consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește

prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept

dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.


×

Cauti personal asiatic ?

Viziteaza pagina noastra in intregime , completeaza formularul si obtine o oferta speciala !